Ce a făcut un tânăr pentru a o scăpa de examen pe iubita lui. „Dragostea ne împinge să facem lucruri prostești”

Ce a făcut un tânăr pentru a o scăpa de examen pe iubita lui. Dragostea ne împinge să facem lucruri prostești

Hotărât să o ajute pe iubita lui să treacă cu brio examenele, un tânăr din Kazahstan a pus la cale un plan inedit. Ayan Zhademov s-a deghizat în fată, apoi s-a prezentat în fața profesorilor.

Nimeni nu a bănuit nimic până când băiatul în vârstă de 20 de ani a început să vorbească. Abia atunci, auzind vocea groasă a acestuia, cadrele didactice și-au dat seama ce se întâmplă, scrie mirror.co.uk.

„Am bănuit, inițial, că poate altă fată a venit în locul candidatei, dar nu am suspectat absolut deloc că ar fi un bărbat cel care i-a luat locul. Cel puțin nu până nu a început să vorbească”, a explicat un purtător de cuvânt al comisiei de examen. „A încercat să vorbească mai subțire, dar a fost evident că este bărbat”, a adăugat acesta.

FOTO: The Mirror

Pentru fapta sa, Ayan a fost amendat cu circa 1.400 de lire. Totuși, tânărul a explicat ulterior că a făcut totul pentru că iubita lui în vârstă de 17 ani era foarte emoționată și se temea că, din această cauză, ar putea pica examenul.

Gestul lui i-a impresionat chiar pe unii dintre colegii fetei, nu puțini fiind cei care au catalogat întâmplarea ca fiind una „stupidă, dar romantică”.

„Uneori, dragostea ne împinge să facem lucruri prostești. Mi-aș dori ca iubitul meu să fie la fel de romantic”, a mărturisit o tânără.

În plus, un om de afaceri s-a oferit să plătească el jumătate din amenda primită de Ayan Zhademov.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Oana Marica și-a serbat ziua de naștere ca o adevărată divă. Zbor cu elicopterul și...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×